PENTRU CA ESTI......FEMEIE!

.... si cat imi trebuie sa-mi revin?.. ei hai!.o luna? un an?...pe naiba!...atat cat sa-mi aprind o tigara si sa spun...ia-o de la capat prietene!...here i go again!...da!... cat as vrea sa ma schimb...!  nu pot! pentru ca asta sunt eu....iubesc si daruiesc neconditionat!....desi, cateodata,( oh, da!) ,ma doare...  durerea omeneasca a "prostului" care tot isi repeta sa nu mai fie prost!...este posibil sa ma pierd?....in lume, in peisaj, in ...mine?...se poate!...poate asta e fain!..sa ma pierd pentru a ma regasi.... sa ma descopar...arheologie umana...ce tampenie...! cred ca e prea tare bautura asta.... As putea spune....Te iubesc....Ar fi atat de usor...!...de ce as spune-o insa?....de frica sa nu pierd...sa pierd ce?...o noapte de amor?...ma lasi?....orgasmica inchipuire....nu ma poti minti...de ce ?...pentru ca sunt destept si pentru ca doresc sa par a nu fi....dar vad!...vad tot ...si ma doare!....pentru ca oasele mele, muschii mei, materia mea cenusie ma impinge spre tine....ca un tavalug de impotenta psihica...As putea scrie un poem...chiar as putea....Lung si libidinos...As putea compune o melodie...pe care sa nu o asculte nimeni...Si as putea sa o dau pe bune...dar in toate cazurile as deveni penibil....Si de asta mi-e cel mai tare frica!...Tocmai de aceea voi astepta!... S a vad ce se intampla?...Ai tu rabdarea asta?... Normal ca NU o ai!... de ce?Pentru ca esti......FEMEIE!

EU STIU...

Eu stiu ca e tarziu si lumanarea stinge,
Cu picaturi de ceara pustiul cel necopt.
Si eu mai stiu ca anii nu-s clipe ce se pierd,
In infinit, departe, ca" firele de tort"!
Si iarasi stiu;
poetul nu-i un pustnic, ce leaga si dezleaga in rugaciuni tarzii
O lacrima de alta precum Treimea-n semn.
El este Odiseea pierdutelor corabii,
Ce-si varsa nemurirea in rataciri de lemn!
Mai stiu ca departarea nu e mireasa noptii,
Ce plange din altarul unui suflet pierdut,
E doar ecoul tandru al strigatului sortii,
Ce leaga doua inimi pierdute-n absolut!
Ca stiu eu toate aceste, nu-mi este de mirare,
Fiindca-am trecut prin fumul parerilor de rau,
Si am ascuns sub pleoape, crezand ca nu ma doare,
Ca pe un vis trecut icoana!
Chipul tau!

URMELE MELE PE ZAPADA

Urmele mele pe zapada, mi-au amintit de iernile trecute,
De noptile geroase petrecute, stand zgribulit la geamul tau,
Pe strada.
Amprenta lor sclipind in raza Lunii,
Zambea-nghetat la chipul meu mirat,
Soptindu-mi trist, ca e pacat,
Sa-mi strig tocmai acum durerea,
Lumii!
Prin fulgii reci ce-mi coborau pe pleoape,
Intrezaream, pierdut, surasul tau, ciudat,
Si ma gaseam visand, nebun, pierdut in noapte,
La ce-am avut atunci, la ce-am avut odat'.
Si ca nebun poet, privesc inca o data,
Cum lumanarea moare dupa perdeaua ta,
Si-mi spun a mia oara, stand zgribulit in strada,
Ca maine n-am sa vin!
Hm....! Tu stii ca nu-i asa!