EU STIU...

Eu stiu ca e tarziu si lumanarea stinge,
Cu picaturi de ceara pustiul cel necopt.
Si eu mai stiu ca anii nu-s clipe ce se pierd,
In infinit, departe, ca" firele de tort"!
Si iarasi stiu;
poetul nu-i un pustnic, ce leaga si dezleaga in rugaciuni tarzii
O lacrima de alta precum Treimea-n semn.
El este Odiseea pierdutelor corabii,
Ce-si varsa nemurirea in rataciri de lemn!
Mai stiu ca departarea nu e mireasa noptii,
Ce plange din altarul unui suflet pierdut,
E doar ecoul tandru al strigatului sortii,
Ce leaga doua inimi pierdute-n absolut!
Ca stiu eu toate aceste, nu-mi este de mirare,
Fiindca-am trecut prin fumul parerilor de rau,
Si am ascuns sub pleoape, crezand ca nu ma doare,
Ca pe un vis trecut icoana!
Chipul tau!

URMELE MELE PE ZAPADA

Urmele mele pe zapada, mi-au amintit de iernile trecute,
De noptile geroase petrecute, stand zgribulit la geamul tau,
Pe strada.
Amprenta lor sclipind in raza Lunii,
Zambea-nghetat la chipul meu mirat,
Soptindu-mi trist, ca e pacat,
Sa-mi strig tocmai acum durerea,
Lumii!
Prin fulgii reci ce-mi coborau pe pleoape,
Intrezaream, pierdut, surasul tau, ciudat,
Si ma gaseam visand, nebun, pierdut in noapte,
La ce-am avut atunci, la ce-am avut odat'.
Si ca nebun poet, privesc inca o data,
Cum lumanarea moare dupa perdeaua ta,
Si-mi spun a mia oara, stand zgribulit in strada,
Ca maine n-am sa vin!
Hm....! Tu stii ca nu-i asa!