Eu stiu ca e tarziu si lumanarea stinge,
Cu picaturi de ceara pustiul cel necopt.
Si eu mai stiu ca anii nu-s clipe ce se pierd,
In infinit, departe, ca" firele de tort"!
Si iarasi stiu;
poetul nu-i un pustnic, ce leaga si dezleaga in rugaciuni tarzii
O lacrima de alta precum Treimea-n semn.
El este Odiseea pierdutelor corabii,
Ce-si varsa nemurirea in rataciri de lemn!
Mai stiu ca departarea nu e mireasa noptii,
Ce plange din altarul unui suflet pierdut,
E doar ecoul tandru al strigatului sortii,
Ce leaga doua inimi pierdute-n absolut!
Ca stiu eu toate aceste, nu-mi este de mirare,
Fiindca-am trecut prin fumul parerilor de rau,
Si am ascuns sub pleoape, crezand ca nu ma doare,
Ca pe un vis trecut icoana!
Chipul tau!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu